Românii și bulgarii, beneficiari într-un proiect al Jandarmeriei Călărași

Miercuri, 05.09.2018, la sediul B.R.C.T. Călărași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și Consiliul Județean Călărași, partenerul lider, vor semna contractul de finanțare pentru Proiectul RoBg-481,,Eficientizarea managementului situațiilor de urgență civilă în regiunea Transfrontalieră Călărași-Veliko-Târnovo”, prin care se pun bazele unui management efectiv, comun, al riscurilor în zona afectată, management pliat perfect pe situațiile de urgență apărute în regiunea transfrontalieră România-Bulgaria, străjuită de fluviul Dunărea.

La eveniment va participa și adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române.

Scopul principal al Proiectului este îmbunătățirea și eficientizarea managementului comun al riscurilor în regiunea transfrontalieră pentru protecția populației și mediului împotriva dezastrelor naturale sau provocate de om.

Proiectul urmărește îmbunătățirea siguranței în regiunea transfrontalieră prin împlementarea colaborării internaționale și interinstituționale. În acest sens, una dintre liniile directoare ale proiectului statuează implementarea a nouă parteneriate între instituțiile române și bulgare.

În zona Călărași, în ultimii 10 ani, au avut loc nu mai puțin de 1.000 de intervenții pentru prevenirea și înlăturarea cauzelor și efectelor inundațiilor în bazinul Dunării. Inspectoratul de Jandarmi Călărași, împreună cu celelalte instituții abilitate, a fost alături de populație în toate aceste momente, salvând persoane și bunuri, asigurând siguranța cetățenilor și securitatea zonelor afectate, înlăturând efectele inundațiilor.

Pentru a putea face față, optim, provocărilor ridicate de situațiile de urgență specifice zonei de responsabilitate, Jandarmeria Călărași are nevoie de o dotare modernă și, ca urmare a desfășurării acestui proiect, vor fi achiziționate:

– camionetă off-road 4×4, cabină dublă ;

– barcă pneumatică cu capacitate de 10 persoane;

– 2 ambarcațiuni de salvare și intervenție, 10 persoane;

– 2 peridocuri pentru ambarcațiuni;

– o stație de lucru IT, performantă, cu periferice.

Prin proiect se urmărește, de asemenea, și cresterea gradului de conștientizare al populației privind modul de comportare pentru reducerea impactului riscurilor stărilor de urgență.

Principalii beneficiari, pe cele două paliere de activitate, sunt cetățenii celor două națiuni implicate în Proiectul RoBg-481:

– peste 300.000, ca urmare a măsurilor de eficientizare a managementului riscurilor;

– peste 600.000, ca urmare a măsurilor de protecție împotriva inundațiilor.

Unii au citit și asta: