În acest an școlar, Ecoaqua S.A. Călărași, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, a inițiat un proiect numit „Prima tabără”.
Proiectul vizează organizarea unei tabere centralizate cu un regulament strict, în care 15 copii de la diferite structuri sportive din Călărași vor avea posibilitatea să ajungă pentru prima dată într-o tabără, într-un cadru organizat.
Cei 15 sportivi vor fi aleși de la diferite structuri sportive (atletism, lupte-libere, handbal, box, baseball).
Copiii vor petrece vacanța programată în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie într-un mod inedit și interactiv, în mijlocul naturii.
Sunt pregătite drumeții accesibile, la care se adaugă multe activități care stimulează aptitudinile de socializare și capacitățile de adaptare la situații noi.
Tabăra este organizată în satul de vacanță Vârtop, la Pensiunea Skipass.
Acțiunea este posibilă cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași (DGASPC) și Clubului Sportiv Școlar Călărași.