in

Călărași: adus la Poliție pentru vânătoare ilegală, reținut pentru proxenetism

Polițiștii din Călăraşi au reținut pentru 24 de ore un bărbat din București, în urma a 8 percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au efectuat 8 percheziţii, în Bucureşti și Călăraşi, la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea infracţională.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 11 arme letale și neletale deținute contrar prevederilor legale, 1.000 de cartușe, 8 trofee cornute, o blană de mistreț, un trofeu de urs, 4 plase monofilament.

De asemenea, polițiștii au salvat un căprior ținut în captivitate, contrar prevederilor legale în vigoare.

Polițiștii au pus în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru audieri.

Din cercetări a reieșit că din luna martie 2016 cei în cauză ar fi desfășurat partide ilegale de vânătoare pe fondurile cinegetice din județul Călărași.

Totodată, din probatoriul administrat, a rezultat şi faptul că unul dintre ei ar fi săvârşit şi infracţiunea de proxenetism.

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând ca astăzi, 12 aprilie 2017, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, față de 6 persoane cercetările sunt continuate în stare libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic.

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi şi D.G.P.M.B..

La activități au participat și polițiști din cadrul structurilor de arme, investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică şi criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.