in

Călărași: Ajutoare alimentare pentru persoane defavorizate

Primăria Municipiului Călăraşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, anunţă că începând de miercuri, 22 martie, se vor distribui, în zilele de luni-joi, între orele 08:00 – 15:00 și vineri între orele 8:00-14:00 la sediul Cantinei de Ajutor Social, din strada Prel. Dobrogei nr. 65, pachetele cu ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate, conform OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate – POAD, în anul 2023.
Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare acordate în cadrul POAD şi care au calitatea de destinatari finali sunt:
1. Beneficiari Liste inițiale:
– membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
– membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Beneficiari liste suplimentare:
– persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă – adică persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii.
Ajutoarele alimentare se pot ridica PERSONAL de către beneficiari, în baza prezentării actului de identitate valabil (în original) şi a unei copii a certificatului de încadrare în grad de handicap, după verificarea identităţii persoanei, a numelui înscris pe lista de distribuţie şi a semnării de primire a produselor, în ordinea prezentării la centrul de distribuţie.
Produsele pot fi ridicate de orice reprezentant al persoanei beneficiare în situaţia în care acestea sunt nedeplasabile, numai după prezentarea ambelor acte de identitate valabile (beneficiar şi reprezentant), în original şi a unei copii a certificatului de încadrare în grad de handicap.
Pachetul cu ajutoare alimentare conţine:
– Făină albă de grâu: 5 pungi de 1 kg.
– Mălai: 4 pungi de 1 kg.
– Paste fainoase: 2 pungi de 400 gr.
– Ulei: 4 sticle plastic de 1 l.
– Zahăr: 2 pungi de 1 kg.
– Orez: 4 pungi de 1 kg.
– Conservă carne de vită: 5 cutii metalice de 300 gr.
– Conservă carne de porc: 3 cutii metalice de 300 gr.
– Conservă pateu de ficat de porc: 5 cutii metalice de 200 gr.
– Compot de fructe: 2 borcane sticlă de 720 ml.
– Gem de fructe: 1 borcan de 360 gr.
– Gem de fructe dietetic: 1 borcan de 360 gr.