Călărași: Copiii instituționalizați au sărbătorit Ziua Europei

Joi, 9 mai 2019, copiii instituționalizați în Centrul de Primire în Regim de Urgență ,,Sf. Maria”, din cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași, au marcat Ziua Europei, prin acțiunea cu tema: ,,Suntem români, trăim împreună!”

Activitatea a avut ca scop cultivarea unor atitudini conștiente și responsabile de viitori cetățeni europeni.

Astfel, copiii au înțeles că Europa este locul unde se pot împrieteni, este visul frumos, puntea speranței, care unește inimi pline de bucurie și dragoste. Pe parcursul acțiunii, copiii au cunoscut semnificația zilei de 9 mai, simbolurile Uniunii Europene, menționând și identificând steagurile fiecărei țări membre.

După o călătorie imaginară prin Europa, copiii au realizat desene care au exprimat, prin culoare, sentimentul de apartenență a României, la marea familie europeană.

La finalul acțiunii, a fost organizată, în curtea centrului, o expoziție cu lucrările copiilor.

Unii au citit și asta: