in

Călăraşi | Directorii care n-au „muncit” pentru Băsescu vor fi daţi afară

Deşi Traian Băsescu, candidat la Preşedinţie, susţinut de PDL, a câştigat un nou mandat, democrat-liberalii de la Călăraşi nu pot uita că, totuşi, la nivel de judeţ, PSD a ieşit câştigător, atât în primul tur de scrutin cât şi în al doilea.

Georgel Muşat, preşedintele organizaţiei municipale Călăraşi a Partidului Democrat Liberal a confirmat că implicarea PDL-iştilor în campania electorală va face obiectul unei analize speciale, urmând ca soluţiile împotriva celor găsiţi prea „comozi” să fie aplicate, după Sărbători.

Mai exact, Muşat a precizat că cel puţin trei directori care au obţinut funcţii în urma sprijinului PDL vor pierde sprijinul politic al partidului, implicit şi posturile, ca urmare a slabei implicări în campania electorală pentru susţinerea lui Traian Băsescu.

PDL-iştii iau în calcul şi o acţiune de trădare din partea unor democrat-liberali, conducerea partidului apreciind ca suspectă înfrângerea pe care a suferit-o Traian Băsescu în unele localităţi la cârma cărora se află primari PDL.