Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă activitățile în școlile din județul Călărași.
Săptămâna aceasta, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au desfășurat activități în cadrul proiectelor educaționale „Micul pieton” și „Stop Bullying” la Grădinița Generală nr. 1 Perișoru și Școala Gimnazială nr 1 Dragalina.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au susținut o lecție de educație rutieră la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călărași, unde cei mici au aflat ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către școală, casă sau locul de joacă.
Le-au fost prezentate semnele de circulație și au fost invitați într-un orășel miniatural, în care au aplicat cele învățate pentru a demonstra că vor deveni pietoni responsabili.
Scopul întâlnirii cu cei mici este formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație.
Și polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat trei activități în cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” Călărași.
Subiectele principale au fost prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, consecințele consumului de substanțe interzise, bullying-ul și siguranța pe internet.
Prevenirea în rândul tinerilor este una din prioritățile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.