Călărași: Licitație publică, pentru vânzarea unui spaţiu medical

Consiliul Judeţean Călăraşi, cu sediul în Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, judeţul Călăraşi, organizează licitaţie publică cu strigare, pentru vânzarea unui spaţiu medical, reprezentând Cabinet Neuropsihiatrie și Cabinet Psihiatrie, din Policlinica nr. 2 Călăraşi, aflat în proprietatea privată a judeţului Călăraşi, conform prevederilor O.U.G. nr. 68/2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical şi a Hotărârii Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 183 din 28.09.2017 privind privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică cu strigare, a unui spaţiu din Policlinica nr. 2 Călăraşi aflat în domeniul privat al judeţului Călăraşi.

După adjudecare, imobilul va fi destinat desfăşurării activităţii medicale, sarcină ce va fi prevăzută în contractul de vânzare – cumpărare şi va fi notată în cartea funciară a imobilului.

Spaţiul scos la vânzare prin licitație publică cu strigare este compus din două încăperi, cu destinația de cabinete medicale, cu suprafaţa construită totală de 39,40 m.p., suprafaţă utilă totală de 30,17 m.p., cotă parte părţi comune (în indiviziune) în suprafaţă totală de 8,78 m.p. şi teren (în indiviziune) în suprafaţă de 19,92 m.p., aflate la parterul imobilului situat în municipiul Călăraşi, str. Policlinicii, nr. 1, judeţul Călăraşi, reprezentând Policlinica nr. 2 Călăraşi.

Spațiul situat la parterul Policlinicii nr. 2 Călăraşi este format din două loturi, după cum urmează:
– lot nr. 30, număr cadastral 3763/1/2,0,20, cu suprafaţa construită totală de 14,94 m.p., suprafaţă utilă de 11,48 m.p., cotă indiviză din părţi comune în suprafaţă de 3,34 m.p. şi teren aferent cotă indiviză în suprafaţă de 7,58 m.p. şi

– lot nr. 32, număr cadastral 3763/1/2,0,22, cu suprafaţa construită totală de 24,46 m.p., suprafaţă utilă de 18,69 m.p., cotă indiviză din părţi comune în suprafaţă de 5,44 m.p. şi teren aferent în suprafaţă de 12,34 m.p..

Preţul de pornire al licitaţiei publice cu strigare este de 12.520 euro.

Pasul de licitare este de 626 euro.

Dosarul de prezentare a licitaţiei poate fi procurat zilnic de la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi din municipiul Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, judeţul Călăraşi, Compartimentul Patrimoniu, începând cu data de 19.03.2018 ora 8ºº, până pe data de 13.04.2018, ora 12ºº, la preţul de 100 lei.

Garanţia de participare la licitaţie este de 3.000 lei.

Documentele de participare la licitaţie sunt cele menţionate în Regulamentul constituit ca Anexă la HCJ 183/2017 şi vor fi depuse în plicuri sigilate, la Registratura Consiliului Judeţean Călăraşi, cu sediul în municipiul Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, judeţul Călăraşi, până pe data de 20.04.2018, ora 12ºº.

Deschiderea plicurilor va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, la ora 10ºº în data de 24.04.2018, în prezenţa tuturor ofertanţilor, urmând ca afişarea listei cu ofertanţii care pot participa la licitaţia publică cu strigare să aibă loc pe data de 27.04.2018, ora 12ºº , la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi.

Licitaţia va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi, pe data de 04.05.2018 ora 10ºº.

Pentru relaţii suplimentare vă puteţi adresa doamnei Cristina Boboc, la Consiliul Judeţean Călăraşi, telefon 0242/311301, int. 141.

Unii au citit și asta: