Călăraşi: Mii de oameni au scandat numele candidaţilor USL. Victor Ponta nu a venit

 

Câteva mii de oameni, în marea lor majoritate membri şi simpatizanţi USL, au ocupat, în după amiaza zilei de luni, 4 iunie, piaţa din faţa Prefecturii Călăraşi pentru a participa la cel mai mare miting electoral din acest an. Organizatorii spun că la miting au fost aşteptaţi aproximativ 9000 de oameni.

Oamenii au venit să se întâlnească cu Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin (liderii USL la nivel naţional) dar şi cu Răducu Filipescu şi Daniel Drăgulin, candidaţi USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Călăraşi, respectiv funcţia de primar al municipiului Călăraşi.

Crin Antonescu, numit de prezentatoare drept „viitorul preşedinte al României” a spus că-i sprijină pe candidaţii USL pentru că aceştia sunt cea mai bună alternativă la candidaţii partidului care a majorat TVA-ul şi a tăiat din salarii şi din pensii.

La întâlnirea electorală au participat şi parlamentarii PNL şi PSD (Dan Motreanu – PNL, Eugen Nicolăescu – PNL, Ioan Damian – PSD, Dumitru Boabeş – PSD.

Absentul întâlnirii a fost premierul Victor Ponta, care în ciuda anunţului că va veni la Călăraşi, nu a reuşit să ajungă. În lipsă, membrii şi simpatizanţii PSD au strigat, în repetate rânduri, „Antonescu preşedinte”.

În momentul de faţă, sondajele de opinie îi plasează pe Filipescu şi Drăgulin drept favoriţi în cursa pentru câştigarea mandatelor de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi şi primar al municipiului Călăraşi.

Unii au citit și asta: