Călărași: Numărul cazurilor Covid-19 stagnează

Vineri, 2 iulie 2021, la nivelul județului Călărași, numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus este în continuare 10060, cu niciun caz nou înregistrat în ultimele 24 de ore.
Ultimul caz a fost raportat în ziua de 26 iunie 2021.

Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,03.
În municipiul Călărași, rata incidenței 0. În ultimele 14 zile nu a fost confirmat niciun caz.

Vlad Țepeș se află în scenariul galben, cu rata incidenței de 1,04 (2 cazuri în ultimele 2 săptămâni).

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Instituția Prefectului județului Călărași face apel către cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială.

Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Cetățenilor le este recomandat să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.

Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

Unii au citit și asta: