Călărași: Peste 150 de jandarmi asigură ordinea publică la evenimentele sportive

La acest sfârșit de săptămână, jandarmii călărășeni împreună cu efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, având în sprijin Poliția Municipiului Călărași, I.S.U. Călărași și Direcția Poliție Locală Călărași, vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la o serie de evenimente sportive organizate în zona de responsabilitate.

Sâmbătă, 04 mai, începând cu ora 18.00, peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa și Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași vor fi prezenți în zona Stadionului ,,Ion Comșa” din municipiul Călărași, unde vor avea în vedere desfășurarea în condiții de siguranță a meciului de fotbal dintre AFC Dunărea 2005 Călărași și SC Dinamo 1984 SA, în cadrul Ligii 1 Betano, etapa a 8-a play-out, precum și în municipiul Oltenița, în zona stadionului municipal, unde va avea loc meciul de fotbal dintre echipele ACSM Oltenița și FC Rapid, în cadrul Ligii a 3-a etapa 26.

În aceeași zi, începând cu ora 18.00, în zona stadionului din localitatea Borcea, jandarmii călărășeni vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal disputat între echipele AS FC Agricola Borcea și CS Tunari, în cadrul Ligii a 3-a etapa 26.

Duminică, 05 mai, începând cu ora 19.00, vor fi asigurate măsurile de ordine publică la meciul de handbal masculin dintre echipele AHC Dunărea Călărași 2014 și SCM Politehnica Timișoara (în cadrul Ligii Naționale de Handbal – etapa a 5-a play-off), eveniment care va avea loc la Sala Polivalentă ,,Ion C. Neagu” din municipiul Călărași.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată și apropiată locurilor de desfășurare a competițiilor sportive, unde vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite şi pentru protecţia persoanelor care participă la aceste manifestări, fiind pregătiţi să răspundă solicitărilor cetăţenilor fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.

Pentru a evita aglomerația din incinta arenelor sportive, recomandăm spectatorilor să ajungă la timp, începând cu ora de deschidere a porților de acces, să respecte măsurile adoptate de către organizatori și forțele de ordine, să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

Unii au citit și asta: