24h/24h

Călărași: peste 300 de polițiști se vor afla la datorie, de Sărbători

la datorie politisti

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică pe raza judeţului Călăraşi, în perioada 30 aprilie – 02 mai 2016, când creştinii sărbătoresc Paştele Ortodox şi în minivacanţa de 01 Mai, se vor afla la datorie 340 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

340 de poliţişti, cu 165 de mijloace auto vor acţiona pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți. Au fost prevăzute şi rezerve de intervenţie.

Poliţiştii de la ordine publică, poliţie rutieră, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, acţiuni seciale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice.

Vor fi constituite 16 patrule pedestre şi 170 patrule auto, care să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult, activităţile urmând să fie desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, pe principalele artere către zonele turistice din ţară şi din Republica Bulgaria, pentru salvarea de vieţi omeneşti urmând să fie folosute aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =

To Top