Călărași: Proxenetism și trafic de minori. 7 persoane au fost reținute

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti- Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- B.T. Călăraşi, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism.

Pe 6 februarie a.c., poliţiştii au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Călăraşi, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, la locuinţele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, având ca obiect, traficarea şi exploatarea sexuală, prin recrutare, transportare, primire şi determinare prin inducere în eroare la practicarea prostituţiei.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada iunie 2019 – până în prezent, cei în cauză ar fi racolat mai multe tinere, majore şi minore, pe care le-ar fi exploatat sexual pe raza municipiului Călăraşi şi a comunelor adiacente, obţinând astfel bani.

Au fost puse în aplicare 21 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi, pentru audieri.

Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 63 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism.

Totodată, faţă de o a opta persoană s-a dispus de către procuror măsura controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Foto: adevarul.ro

Unii au citit și asta: