Călărași: Stagiunea de teatru începe pe 16 septembrie

În această toamnă, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași pregătește o serie de evenimente iubitorilor de artă și cultură.

Începând cu data de 16 septembrie 2019, vor fi aduse pe scena teatrului călărășean următoarele piese de teatru:
* Demnitate
* Mă tot duc
* Magnolii de oțel
* Toc toc
* Șeful
* Cum se face
* Cum se face partea a II a

De asemenea, în cadrul evenimentului „7zile 7arte”, vor fi prezentate spectacole inedite, cu nume cunoscute din domeniul teatrului, muzicii, coregrafiei, baletului și cinematografiei:
– spectacolul de balet „Romeo și Julieta„
– spectacolul de operă și operetă „Magic Swing”
– piesa de teatru „Melcul”
– teatrul de revistă „Zaraza”
– „Cineacordeon”, un periplu prin istoria filmului

Pentru prima dată la Călărași, în noiembrie, pe scena sălii de spectacole „Barbu Știrbei” vor fi prezenți peste 40 de instrumentiști ai Operei Naționale din București, alături de vocile inconfundabile ale sopranei Bianca Ionescu și a tenorului Alfredo Pascu.

Seria acestor acțiuni se va încheia cu evenimentul „Clinchet de argint pe aripi de colind”, care va cuprinde recitaluri, concerte de Crăciun – Ștefan Bănică, Fuego, spectacole de folclor, datini și colinde.

Unii au citit și asta: