Călăraşi – Suspect, reţinut de poliţişti, după ce a sustras dintr-un cimitir geanta unei femei

foto: adevarul.ro

O patrulă mixtă, formată din poliţişti şi jandarmi din Călăraşi, a prins în flagrant în seara de 23 iulie a.c., ora 18.00, pe A. Rufat, de 49 ani, după ce a sustras o geantă din cimitirul central din municipiul Călăraşi aparţinând unei femei de 70 ani, din Bucureşti, care îngrijea un mormânt al unei rude. Geanta a fost lăsată nesupravegheată de partea vătămată lângă mormânt şi conţinea lucruri personale.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii suspectului pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, urmând să fie prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunerea de arestare preventivă.

sursa: Biroul de Presă al IPJ Călăraşi

Unii au citit și asta: