Ca urmare a avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în zilele următoare, temperaturi care depăşesc 37 grade Celsius, corelate cu condiţiile de umiditate mare, care pot fi echivalente cu acest nivel, Inspecţia Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va verifica si controla suplimentar și în paralel cu acțiunile programate (așa cum reiese din Planul de combatere a efectelor caniculare, elaborat de C.J.U.S. Călărași), respectarea măsurilor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. La nivel teritorial, ITM Calarași, își intensifică controalele pentru aceste perioade, în funcție de necesitatea și situațiile apărute în teren.
Angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor:
* reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice
* asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă
* alternarea efortului dinamic cu cel static
* alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite
* asigurarea apei minerale (câte 2-4 litri de persoană pe schimb)
* asigurarea echipamentului individual de protecţie
* asigurarea de duşuri
Controalele inspectorilor de muncă vor viza sectoarele economice unde se lucrează în spaţii deschise(agricultura, constructii, domeniul forestier) şi se desfăşoară activităţi ce necesită efort fizic deosebit, caz în care angajatorul poate reduce durata zilei de muncă sau poate eşalona ziua de lucru pe două perioade.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, pot stabili alte măsuri, precum reducerea programului de lucru sau eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
* asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic
* urmărirea depistării precoce a salariaţilor care au contraindicaţii pentru munca la temperaturi crescute
* asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiata unitate sanitară a persoanelor afectate
* trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă
* reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme