În data de 25.07.2019, în jurul orei 00.05, echipele specializate de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă Barbu Știrbei Călărași au fost sesizate prin dispecerat de către Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași, pentru acordarea de sprijin privind participarea la o acțiune de salvare și căutare a unor persoane, care, în timp ce se aflau într-o barcă pe Fluviul Dunărea, în zona ,,Chiciu,, – km fluvial 372,5 mal stâng, au încercat să evite o barjă staționată.
În urma evitării, toate cele patru persoane au căzut în apă. Trei dintre ele s-au agățat de barcă până au fost recuperate. Cel de-al patrulea, conștient fiind, a înotat spre barcă, dar se pare ca ar fi fost dus de curent sub o altă barjă staționată.
La fața locului s-au deplasat de urgență cinci cadre din cadrul Detașamentului de Pompieri Călărași, cu o ambarcațiune special destinată acestor tipuri de misiuni, o autospecială de transport pentru victime multiple și acordare prim-ajutor, precum și un autoturism de muncă operativă.
Au fost găsite persoanele implicate, trei persoane, bărbați cu vârste cuprinse între 36 si 62 ani, cărora le-au fost acordate ingrijiri medicale la fața locului.
Cea de-a patra persoană nu a fost găsită, fapt pentru care s-a trecut la cercetarea zonei pâna la km. fluvial 373 mal stâng la hidrohaltă și înapoi, persoana nefiind găsită. Este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 ani.
După efectuarea de lungi căutari, activitățile au fost întrerupte, ele fiind reluate joi, 25.07.2019, începând cu ora 06.00.