in

Călăraşi | Un bulgar a trecut fraudulos graniţa cu România

POLITIA DE FRONTIERAAstăzi, la ora 03.00,  poliţiştii de frontieră călărăşeni au reţinut pe direcţia km.flv.375, puţin în amonte de punctul Chiciu, un cetăţean bulgar ce tocmai trecuse fraudulos frontiera de stat a României.

Astfel,  pe timpul desfăşurării unor acţiuni specifice de supraveghere a frontierei, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Călăraşi a observat prin aparatele de supraveghere cu termoviziune o persoană ce s-a desprins de pădurea de pe malul Dunării, îndreptându-se  către interiorul ţării.

După câteva minute s-a trecut la interceptarea şi verificarea respectivei persoane, constatându-se după legitimare că acesta este cetăţean bulgar şi are domiciliul în localitatea Silistra, Bulgaria.

Ora târzie,  locul nepotrivit şi nisipul de pe haine au trezit suspiciuni poliţiştilor de frontieră, care l-au condus la sediul subunităţii pentru verificări.

Cercetările efectuate au întărit convingerea poliţiştilor de frontieră că drumeţul nocturn a trecut fraudulos frontiera, întrucât în bazele de date ale poliţiei bulgare figura cu interdicţie de a părăsi ţara,  iar prin punctul de frontieră Silistra-Ostrov nu putea trece.

Ulterior, la reconstituire,  s-au descoperit la malul Dunării şi urmele trecerii, acesta declarând că s-a folosit de o anvelopă auto.

În momentul de faţa cetăţeanul bulgar se află la sediul Sectorului Poliţie de Frontieră Călăraşi pentru continuarea cercetărilor.

În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta  riscă pedeapsa cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Călăraşi | Un tânăr a murit în accident de motocicletă

Yacht german eşuat pe Dunăre, la Călăraşi