Campanie inedită a polițiștilor călărășeni: Călărășenii vor fi martorii unui jaf virtual:

În următoarele trei luni, călărășenii vor avea ocazia să fie martorii unui jaf virtual!

Polițiștii din Călărași au dat startul unei campanii de conștientizare a importanței măsurilor preventive pentru protejarea bunurilor din locuințe și vor folosi patru perechi de ochelari VR (de realitate virtuală), pentru a le arăta curioșilor un filmuleț în care doi hoți devastează o locuință.

Cel care va folosi ochelarii va simți că se va afla chiar în mijlocul locuinței și va fi martor virtual la fapta săvârșită de cei doi hoți.

Campania este o premieră la nivel european în ceea ce privește prevenirea criminalității și a furtului din locuințe, deoarece polițiștii vor folosi o tehnologie actuală, și anume realitatea virtuală.

Astfel, aceștia vor prezenta cetățenilor cu ajutorul ochelarilor VR, un filmuleț înregistrat la 360 de grade, în care doi hoți invadează locuința unei familii.

Până în luna februarie, polițiștii din cadrul compartimentului de prevenire vor folosi ochelarii și filmulețul în diverse întâlniri cu cetățenii județului Călărași.

Totodată, cetățenii vor primi informații cu ce trebuie să facă pentru a se feri de hoți și de a evita o eventuală spargere de locuință.

Unii au citit și asta: