Care este exponatul lunii februarie, la Muzeul Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, expune în perioada 1 – 28 februarie 2019, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii” – VENUS PUDICA (fragmentară (lipsă mâna dreaptă).

Venus în picioare, semi-nudă. Părul pieptănat cu cărare pe mijloc este acoperit/ornamentat cu o diademă sau o plasă de păr. Veşmântul aruncat pe umărul drept îi acoperă doar piciorul stâng. Cu mâna stângă, îşi acoperă pântecele.

Piesa a fost descoperită pe malul Dunării de către Vasile Culică, om de aleasă cultură, literat (poet, publicist, conducător o lungă perioadă de timp a cenaclului călărăşean), autor a numeroase studii ştiinţifice având ca obiect descoperirile făcute atât în judeţul nostru cât şi în colţul de sud-vest al Dobrogei.

Statueta, având o înălţime de 205 mm, este un produs al meşterilor coroplaşti locali (afirmaţie confirmată atât de pasta din care a fost produsă cât şi de descoperirea în aceeaşi zonă a unor tipare pentru produse similare), meşteri ce aprovizionau piaţa de profil din zona de influenţă a municipiului Durostorum cunoscut ca important sediu de legiune.

Menţionăm şi că în depozitele muzeului nostru se găsesc peste treizeci de fragmente de statuete reprezentând-o pe această zeiţă, multe aparţinând aceluiaşi tip iconografic.

Venus a fost venerată de romani ca zeiţă a iubirii şi identificată cu Afrodita (zeiţa iubirii şi a frumuseţii, prezentată în Iliada ca fiica lui Zeus şi a Dionei).

Ca protectoare a iubirii, Venus era venerată în special în luna aprilie, considerată luna ei sacră, deoarece era pusă în legătură cu începutul primăverii şi cu trezirea la viaţă a naturii.

Piesa va fi expusă pe tot parcursul lunii februarie la Secția Arheologie a muzeului și va putea fi admirată de către cei interesați în fiecare zi, în intervalul orar 9:00 – 16:00.

Unii au citit și asta: