”Cartea pe roți” ajunge și la Călărași

Vineri, 30 octombrie 2020, Librăria Humanitas ”Cartea pe roți” ajunge la Călărași, în fața Bibliotecii Județene ”Alexandru Odobescu” (strada 1 Decembrie 1918, nr.1).

Evenimentul are loc odată cu împlinirea unui an de când biblioteca funcționează în noul sediu.

Astfel, între orele 10:00-18:00, iubitorii de carte sunt așteptați cu o ofertă pentru toate vârstele, o ofertă specială, dar și cărți cu autograf.

„Cartea pe roți“ este o autorulotă încăpătoare, care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri.

Editura Humanitas a lansat proiectul “Cartea pe roţi”, prima librărie mobilă din România, pe 8 septembrie 2020. Până la finalul anului va ajunge în zeci de localități din toată țara.

Unii au citit și asta: