Poate că Platon a fost printre primii care au gândit astfel, dar în sociologia modernă, Walter Lippmann este cel care a rămas în istorie pentru ideea că oamenii nu au acces la realitate în toată complexitatea ei, ci operează cu imagini pe care și le construiesc singuri despre această realitate.
În toată istoria omenirii, cu greu am găsi un moment în care acest adevăr să pară mai evident decât în era digitală, a internetului și a reţelelor de socializare. Se vorbește foarte mult în aceste timpuri despre „bulele” create pe Facebook, dar în realitate tehnologia nu a făcut decât să exacerbeze „bulele” în care trăiam deja în minţile noastre, fără să ne dăm seama.
Aproximativ 50 de milioane de oameni din toată lumea suferă de epilepsie, una dintre cele mai comune tulburări neurologice la ora actuală.
Înainte de o criză de epilepsie, cauzată de o activitate electrică ieșită de sub control a neuronilor dintr-o anumită parte a creierului, bolnavii pot trece printr-o experienţă ciudată. Unii s-ar putea să audă muzică sau voci, alţii – să simtă miros de cauciuc ars, alţii – să vadă o așa-zisă aură.
Neurochirurgul Wider Penfield, care a pionierat tehnica de stimulare electrică a creierului în timpul operaţiei pe pacienţi treji, pentru a-și putea da seama de funcţionalitatea anumitor zone din creier, a observat că, într-adevăr, stimulând electric creierul, pacienţii au aceleași experienţe asociate crizelor epileptice. Observaţiile lui și ale multor altora demonstrează că activitatea neuronală poate crea experienţe false de care să fim convinși că fac parte din realitate.
Dar, chiar și dacă toate simţurile sunt intacte și creierul nostru funcţionează la parametri normali, tot nu avem acces direct la realitate în toată complexitatea ei, deși aproape zilnic am putea să punem pariu pe capacitatea noastră superioară altora de a analiza și a reţine realitatea exact așa cum e ea.
Iluzia de a vedea tot
Una dintre iluziile cu care trăim este că percepem mediul din jurul nostru instantaneu și fără efort. De fapt, măsurând timpul de percepţie, adică cât timp ne ia de la momentul atingerii unui obiect până la realizarea faptului că l-am atins, cercetătorii au descoperit că este mai mult decât se așteptau.
Procesele care au loc în creier, bazate pe informaţiile venite prin simţuri, durează cam 100 de milisecunde, înainte ca în mintea noastră să apară reprezentarea vizuală a obiectului cu pricina.
Totodată mai credem că, atunci când privim spre ceva, percepem 100% din ceea ce intră în câmpul nostru vizual, în detaliu (dacă nu avem probleme de vedere). În realitate, percepem în detaliu și culoare doar ce lovește centrul retinei, fovea centralis, unde se formează imaginea cea mai clară a vederii. Dincolo de limita a 10 grade de la centru nu mai detectăm decât lumini și umbre, dar, fiindcă ochii noștri se mișcă constant, nu percepem nicio pată fără culori sau detalii.
Dincolo de aceste „picanterii” biologice, există alte motive, cu implicaţii mult mai serioase, care stau la baza ideii că nu percepem tot ce vedem, deși suntem siguri că o facem. Christopher Chabris și Daniel Simons au realizat un experiment care a rămas viral până în ziua de azi. Cercetătorii au realizat un scurt videoclip în care două echipe de studenţi, unii îmbrăcaţi în alb și alţii, în negru, își pasează mingea de baschet. Apoi au rugat voluntari să numere pasele celor în alb. Întrebarea de final: „Aţi observat gorila?” i-a surprins pe mulţi. Ocupaţi să numere pasele, nu au observat că la un moment dat intră în scenă cineva îmbrăcat într-un costum de gorilă, se oprește în mijloc, se uită la cameră, se bate cu pumnii în piept și iese din scenă prin cealaltă parte. În total, petrece cam 10 secunde în videoclip. Experimentul a fost repetat în condiţii diferite și cu alt public, din diverse ţări, clase sociale și niveluri de IQ, dar rezultatele sunt mereu aceleași, aproape jumătate dintre oameni nu văd gorila, deși cercetătorul Daniel Memmert, de la Universitatea din Heidelberg, a folosit un software care urmărește mișcarea ochilor pe ecran pentru a arăta că aceia care nu au văzut gorila s-au uitat o secundă întreagă la ea, exact cât s-au uitat și cei care au văzut-o.
Citește mai mult: https://semneletimpului.ro/