LIFESTYLE

Ce se întâmplă dacă nu bei alcool

article-2259350-0F5C568000000578-510_1024x615_large

Pentru Maria Janowiak una dintre micile plăceri ale vieții era savurarea unui pahar de vin la finalul unei zile solicitante, într-un bar, alături de prieteni sau acasă. Nu credea că este în stare să renunțe complet la alcool, timp de mai multe săptămâni, așa că și-a propus să încerce. Mai mult, era curioasă să vadă ce se va schimba în viața ei dacă acceptă această provocare, iar concluziile au fost surprinzătoare.

Primele și cele mai rapide efecte ale curei fără alcool au putut fi sesizate la exterior. Janowiak susține că aproape imediat după începerea experimentului a observat că tenul ei a devenit mai curat.

Chiar și în ceea ce privește obiceiurile sale de viață, a observat transformări benefice, chiar dacă nu miraculoase, după cum scrie ea într-un articol pentru Greatist. În primul rând, fără un pahar în mână la petreceri, a început să consume mai puține gustări nesănătoase.

Studiile îi confirmă observațiile. Experții de la Universitatea Indiana au văzut că alcoolul poate crește consumul de alimente, pe fondul efectului său de „sensibilizare a răspunsului creierului la aromele alimentelor”. Rezultatele lor au arătat că participantele cărora le-a fost administrat intravenos alcool au consumat o cantitate mai mare de mâncare, comparativ cu cele cărora li s-a oferit un placebo constând într-o soluție salină. Alcoolul a crescut activitatea în regiunea cerebrală denumită hipotalamus, care „ar putea media interacțiunea dintre alcool și răspunsul la indicii alimentari, jucând astfel un rol în fenomenul aperitiv (consumul de alcool înainte de masă)”, notează autorii în jurnalul Obesity.

Janowiak continuă cu șirul transformărilor observate în perioada de abstinență de la alcool, menționând că această pauză i-a îmbunătățit și calitatea activităților din zilele libere. „Dacă nu consumam alcool vineri și sâmbătă, însemna că mă simțeam mai bine în weekenduri”.

Poate însă cea mai importantă lecție extrasă de pe urma acestui experiment a fost legată de puterea ei interioară, de care nu era conștientă. Deși se temea că nu va fi în stare să ducă provocarea până la final, ea a descoperit, în mod surprinzător, că „despărțirea” temporară de alcool nu a fost la fel de dificilă precum își inchipuia.

„Nu am fost niciodată genul care face schimbări mari sau rapide. Și nu ma pot caracteriza drept o persoană cu o voință puternică – în special voința de care ai nevoie pentru a te abține de la anumite lucruri”, mărturisește Janowiak despre sine. Însă experimentul i-a dat încrederea că este capabilă să facă schimbări viitoare în obiceiurile sale. Tocmai de aceea, încă din timpul provocării celor două luni fără alcool, ea și-a propus să elimine din dietă alimentele cu zahăr adăugat, produse la care, de asemenea, nu credea că poate renunța vreodată, deși își dorea.

Anterior, un alt experiment inedit demonstra cât de puternice sunt efectele benefice ale renunțării, chiar și pentru o scurtă perioadă, la alcool. Timp de o lună, 10 jurnalișit de la publicația New Scientist nu au consumat nici un strop de alcool, iar analizele efectuate de experții de la University College London, după cinci săptămâni de la demararea studiului au dezvăluit rezultate extraordinare. Nivelul de grăsime de pe suprafața ficatului, care în exces poate conduce la dezvoltarea fibrozei hepatice și a cirozei, a scăzut cu circa 15-20%. Participanții au înregistrat inclusiv o scădere a glicemiei și a colesterolului cu circa 23%, respectiv 5%. De asemenea, ei au scăzut în greutate aproximativ 1,5 kilograme, după perioada în care nu au consumat alcool. Nu în ultimul rând, evitarea alcoolului a constribuit la creșterea calității somnului, dar și a abilităților de concentrare cu circa 10%, respectiv 18%.

Citeşte mai mult: http://semneletimpului.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five − 4 =

To Top