info

Cetăţeni străini, depistați cu ședere ilegală în România

imigrari Romania
În scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au intensificat, în această săptămână, la nivel naţional, activităţile specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate.

Astfel, în perioada 13 – 17 iunie a.c., s-au efectuat mai multe acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât şi, în sistem integrat, în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, la nivel naţional.

În cadrul acţiunilor 37 de cetățeni străini au fost depistați în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Galați și Iași. Dintre aceştia, 22 au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 13 s-au dispus măsuri de părăsire a teritoriului României, o persoană a solicitat o formă de protecție internațională în România, iar pentru alta s-a dispus alte măsuri.

De asemenea, polițiștii de Imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru patru persoane iar pentru alte două au întocmit documentele necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

În contextul declarării de către Curtea de Apel București ca persoană indezirabilă pentru România a cetățeanului N.R.N., de origine afgană, în data de 14 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au întreprins măsuri specifice în vederea punerii în aplicare a hotărârii instanței. Astfel, persoana a fost luată în custodie publică și este cazată într-un centru specializat, până la îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul național.

Poliţiştii au aplicat 109 sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă, în valoare totală de 32.100 lei, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei.

Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei și muncii ilegale.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 2 =

To Top