La data de 02 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au fost sesizați, prin plângere, de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Roseți, județul Călărași, cu privire la faptul că el și soția sa au fost agresați fizic.
În fapt, la data de 22 iulie a.c., în jurul orei 17:50, în timp ce se aflau în comuna Roseți, județul Călărași, pe fondul unui conflict spontan au fost agresați fizic de către trei bărbați.
Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiști au condus la identificarea autorilor, aceștia fiind trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani.
Ca urmare a probatoriului administrat, față de cei în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi sesizat parchetul cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au reținut 2 bărbați pentru lovire sau alte violențe.
În fapt, la data de 31 iulie a.c., patru bărbați au fost agresați fizic în orașul Budești, județul Călărași.
Cercetările desfășurate de polițiști au condus la identificarea autorilor, aceștia fiind trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, toți din orașul Budești.
Ca urmare a probatoriului administrat, față de doi dintre aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând a fi sesizat parchetul cu propunere de arestare preventivă.