in

Cinematograful din Călărași funcționează la 50% din capacitate

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași aduce lămuri cu privire la funcționarea cinematografului din municipiul Călărași.

Având în vedere faptul că rata de incidență COVID-19 a depășit 6 la mia de locuitori în municipiul Călărași, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 932/2021 cu modificările și completările ulterioare, atât activitatea Cinematografului cât și evenimentele din Sala Barbu Știrbei, se vor desfășura cu respectarea următoarelor condiții:

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Atestarea vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Organizatorii au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.

Written by infomuntenia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADR SUD Muntenia: Întâlnire online despre gestionarea fondurilor europene

La zi: 13 octombrie – curiozităţi, aniversări