În ziua de 13 aprilie a.c., Postul de Poliţie Dor Mărunt a fost sesizat telefonic, prin SNUAU 112 de C. Stoian, din Comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, despre faptul că persoane necunoscute l-au lovit pe socrul său, N. Aurel şi pe soţia acestuia în cursul nopţii de 12/13 aprilie a.c. şi au sustras mai multe oi, anunţă Biroul de Presă al IPJ Călăraşi.
Investigaţiile complexe desfăşurate de echipa operativă constituită din lucrători ai Poliţiei Oraşului Lehliu-Gară, Serviciului Ordine Publică Călăraşi şi Postului de Poliţie Dor Mărunt au condus la identificarea lui I. Alexandru, de 53 ani, I. Cristian, de 23 ani, C. Eugen – Marian, de 21 ani, B. Valentin – Nicolae, toţi din Comuna Valea Argovei, judeţul Călăraşi.
În noaptea de 12/13 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, cei patru bărbaţi au pătruns în incinta unei stâne, amplasate pe raza Comunei Dor Mărunt, i-au agresat fizic pe N. Aurel, de 62 ani şi pe soţia acestuia, N. Maria, de 63 ani, i-au imobilizat, prin legare cu sârmă de mâini şi de picioare şi au plecat cu cele aproximativ 130 ovine.
Faţă de cei patru suspecţi, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând ca în decursul acestei zile să fie prezentaţi Parchetului Lehliu Gară cu propunere de arestare preventivă.
În continuare se desfăşoară activităţi în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.