in , ,

Ciprian Pandea, despre schimbarea prefectului Barbu: „Baliverne spuse la colțul străzii…”

Vineri, 17 decembrie 2021, PNL Călărași a organizat o conferință de presă la care au luat parte președintele Ciprian Pandea, deputatul Emil Dumitru și prefectul Valentin Barbu. Senatorul Pandea a comentat afirmațiile venite din direcția PSD, cum că Valentin Barbu nu va mai fi prefect al județului Călărași:

”Ați tot auzit în ultimele zile, ba că se schimbă prefectul Barbu, ba că poziția a fost câștigată de PSD, și așa mai departe. Vreau să vă spun că a fost o negociere la nivel central, iar eu, spre deosebire de alții, am participat la ședința de coaliție. Nici Prahova, nici Ilfov nu au cedat pentru Călărași, ci a fost o negociere punctuală între partide. Colegii noștri de la Prahova, Ilfov, Sălaj și Arad au fost primii care au spus că nu sunt interesați de funcția de prefect, întrucât au președinți de CJ foarte puternici și au stabilit să cedeze în favoarea unor județe care nu au reușit încă să câștige Consiliul județean. Vă pot spune că 8 județe PNL au fost blocate de președintele Cîțu, 8 județe PSD de președintele Ciolacu, despre astea nu s-a discutat. Și s-a ajuns la vestita listă din presă.

Astăzi, când discutăm, nu este închisă discuția, pe protocol, cei doi subprefecți sunt la PSD, dar negociem pe secretarul de stat. E normal să fim egali, deci fie vom avea prefect și un subprefect sau prefect și secretar general. Sunt mai rezervat în a da pronosticuri și a mă bate cu pumnul în piept, i-aș recomanda și colegului meu de alianță să fie mai ponderat, pentru că, din păcate, tot ce a promis nu s-a îndeplinit. Să fim mai ponderați și să încercăm să obținem cât mai mult pentru județul Călărași. La ședința coaliției nu s-a discutat despre nume, nu s-au pus condiții pe persoane, încercați să nu mai comentați balivernele spuse la colțul străzii, că s-a trezit unul că s-ar putea să aibă prefect sau să numească prefectul PNL.

Dacă vor condiționalități, este posibil ca și Partidul Național Liberal să aibă condiționalități. Nu cred că e cazul, am discutat de principii și funcții, încercăm la PNL să purtăm negocieri pe pozițiile de la nivel central, după continuăm discuțiile la nivel local, vom conveni cu colegii noștri de alianță și apoi ne vom îndrepta privirile doar către dezvoltarea județului și sper ca și colegii noștri să lase atacurile deoparte, mizeriile, pentru că nu putem fi în alianță și să ne jignim unii pe alții. Nu e productiv pentru județul Călărași.”

Written by infomuntenia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Senator Pandea: „Am reușit să deblocăm situația. Banii vor intra în conturile UAT-urilor astăzi”

Omul Păianjen, la Cinema Călărași (vezi trailer)