Cleopatra Stratan și Edward Sanda, împreună într-o piesă de dragoste

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, noul cuplu al muzicii românești, au lansat “Dragoste, vă rog!”, o piesă îndemn pentru toți cei care iubesc, dar care uneori ajung să își frângă inimile.

Deși au colaborat pentru prima oară pentru “Cozonac” în urmă cu doi ani, Cleopatra Stratan și Edward Sanda nu își imaginau că urmau să formeze unul dintre cele mai fresh și mai îndrăgite cupluri ale momentului. “Dragoste, vă rog, plătesc cu orice pot” sunt versurile ce scot în evidență faptul că o viață fără iubire este o viață pustie și cu riscul de a avea inima făcută bucăți din nou, iubirea merită orice risc.

“Piesa «Dragoste, vă rog!» are în esență tema despărțirii, însă noi o vedem mai pozitivă, ca fiind despre un cuplu care nu se poate întâlni, așa cum eram noi în perioada autoizolării când am fost cinci luni la distanță. Starea determinată de această perioadă vine de la versul: «Te văd aici, dar nu ești lângă mine» – versul în care ne-am tot regăsit. Cu toții avem nevoie de dragoste, în orice formă și cu atât mai mult cu toții o merităm. Acesta este mesajul piesei și ne dorim foarte mult să ajungă la voi. Videoclipul a fost filmat și regizat de Roman Burlaca, l-am filmat la Chișinău și a fost primul proiect început după carantină”, a spus Cleopatra.

Citește mai mult: www.infomusic.ro

Unii au citit și asta: