Fostul ministru al sănătăţii, deputatul liberal de Călăraşi Eugen Nicolăescu trage un semnal de alarmă privind starea sistemului de sănătate în România condamnând actualul guvern pentru lipsa de coerenţă care face victime în rândul românilor. Într-o declaraţie politică pe care o redăm în continuare, deputatul Nicolăescu critică introducerea coplăţii în situaţia în care populaţia este din ce în ce mai sărăcită:
“Din 2009 şi, în special, acum din 2010 exodul medicilor români a căpătat dimensiuni alarmante, de nedescris, care pun în pericol întreaga infrastructură medicală din România, mai grav în oraşele mici, mijlocii şi în mediul rural.
Această situaţie este amplificată de lipsa de respect faţă de profesia de medic, faţă de statutul profesional şi social al acestei profesii, recunoscut în străinătate, dar nu şi în România.
Din anul 2009 medicilor le-au fost ciuntite salariile, le-au fost înjumătăţite sporurile, nu li se mai plătesc gărzile, nu li se recunosc orele suplimentare, iar veniturile cabinetelor medicale au fost atât de mult micşorate încât sunt în pragul falimentului.
Astăzi guvernul Băsescu-Boc-Udrea introduce coplata astfel încât oamenii să nu se mai ducă la medic sau să meargă tot mai rar, iar medicii să fie obligaţi să încaseze bani de la bolnavi ca să îi consulte, generând conflicte între pacienţi şi medici.
Cu toate că o ţară întreagă vede ce se întâmplă în sectorul sanitar, ce probleme deosebite sunt când nimic nu funcţionează, ce nemulţumiri mari au oamenii obişnuiţi, care apelează la nevoie la sistemul de sănătate, guvernul Băsescu-Boc-Udrea este orb, surd şi mut.
Cu toate că toţi oamenii ştiu că în România se trăieşte greu, că peste 50% din populaţie a sărăcit faţă de 2008, că viaţa este un chin pentru cea mai mare parte a cetăţenilor, guvernul Băsescu-Boc-Udrea este orb, surd şi mut.
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea nu vede nimic, nu aude nimic şi tace la toate întrebările oamenilor, oameni care aşteaptă răspunsuri pentru a vedea cum să mai supravieţuiască!
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea jigneşte medicii, umileşte cetăţenii! Ne pleacă medicii pe capete, este cod roşu în sănătate şi avem un guvern Băsescu-Boc-Udrea orb, surd şi mut! În această situaţie dramatică, de ce mai avem guvern?”