in

Colegi noi, pentru jandarmii călărășeni

Luni, 17 februarie 2025, 17 elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni, care au depus jurământul militar la sfârșitul săptămânii trecute, au început primul lor stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași.

Tinerii vor fi repartizați în structurile Jandarmeriei Călărași, ce au în responsabilitate paza și protecţia obiectivelor de pe raza județului Călărași.

Până pe data de 23 aprilie a.c., viitorii jandarmi vor avea oportunitatea să parcurgă alături de colegi cu experiență din cadrul instituției, teme de pregătire diversificate, cu scopul de a-i familiariza cu mediul militar și de a-i introduce în cunoașterea activităților în care vor fi implicați în această perioadă. Amintim doar câteva: misiuni de pază și protecție instituțională, instrucția tragerii cu armamentul din dotare, pregătire fizică, sau studiul legislației.

Pe toată durata stagiului de practică, elevii beneficiază de sprijinul tutorilor profesionali, care îi vor evalua la sfârșitul perioadei, pentru a urmări modul de implicare dar și cunoștințele acumulate.