Comercializare carburanți: amenzi și un dosar penal

La data de 04 octombrie 2017, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, cu sprijinul inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Călărași și specialiștilor din cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Călărași, au desfăşurat o acţiune comună pe raza judeţului, la societăţi comerciale care comercializează carburanți pentru autovehicule și produse petroliere în magazine specializate.

Oamenii legii au urmărit verificarea legalităţii funcţionării acestora, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul înregistrării în contabilitate a veniturilor obţinute.

În cadrul activităţilor efectuate, au fost verificate 5 societăţi comerciale, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală a amenzilor de 47.500 lei.

De asemenea, la o societate comercială a fost identificată o diferență între stocul scriptic de carburanți și cel faptic, de peste 20 tone, existând indicii de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, fiind demarate cercetări în cadrul unui dosar penal.

Unii au citit și asta: