in

Comisari de la Garda Financiară Călăraşi trimişi în judecată în stare de arest preventiv

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

PANĂ ZAMFIR, comisar şef divizie în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Călăraşi şi COLĂCEL LUCIAN, comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Călăraşi, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 30 august 2011, inculpaţii Pană Zamfir şi Colăcel Lucian, comisari în cadrul Gărzii Financiare Călăraşi, cu ocazia efectuării unui control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Olteniţa, judeţul Călăraşi, au pretins de la reprezentantul firmei respective (denunţător în cauză) o sumă de bani neprecizată cu titlu de mită. Banii au fost pretinşi pentru a nu aplica firmei respective o amendă în cuantum ridicat şi pentru a nu continua controlul, înlăturând astfel riscul de a descoperi şi alte nereguli.

Sancţiunea contravenţională prevăzută pentru abaterea respectivă este amendă cuprinsă între 6.000 şi 20.000 de lei.
La data de 8 septembrie 2011, inculpaţii Pană Zamfir şi Colăcel Lucian, după ce au primit de la denunţător suma de 1.000 lei cu titlu de mită, au aplicat o sancţiune contravenţională minimă (avertisment) şi au confiscat o sumă modică de bani. La scurt timp, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.

La data de 8 septembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. În data de 9 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Pană Zamfir şi Colăcel Lucian pe o perioadă de 29 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Călăraşi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.