Comisia Europeană: Taxele vamale și TVA, suspendate pentru importurile din afara UE

Comisia Europeană a anunțat vineri, 3 aprilie a.c., suspendarea taxelor vamale și a TVA la importurile de dispozitive medicale și de echipamente de protecție din afara Uniunii Europene pentru combaterea COVID-19.

Măsura vine la două săptămâni după ce deputatul european Siegfried Mureșan (PNL / PPE) i-a transmis o scrisoare oficială președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care solicita ridicarea acestor taxe.

„O astfel de măsură va salva viețile cetățenilor noștri, va preveni răspândirea virusului și va sprijini țările europene în combaterea crizei. În plus, va atenua presiunea asupra cheltuielilor publice la nivel național pentru astfel de echipamente”, afirma deputatul european Siegfried Mureșan în scrisoarea transmisă în 18 martie atât președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și comisarului european pentru Economie, Paolo Gentiloni.

„Este foarte bună decizia luată astăzi de Comisia Europeană. În această perioadă, trebuie să avem acces cât mai rapid la toate produsele medicale pentru a-i apăra pe cetățenii noștri de pandemia da coronavirus. Multe dintre echipamentele de care au nevoie pacienții și personalul medical din România și din întreaga Europă trebuie importate din afara Uniunii Europene. Măsura propusă de mine facilitează importul acestor produse, iar echipamentele medicale și de protecție vor ajunge mai repede, mai simplu și la un preț mai mic la pacienți, la cadrele medicale și la toate persoanele care au nevoie de ele”, a declarat astăzi deputatul european Siegfried Mureșan, vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European.

Unii au citit și asta: