Concurs național de detectare a pierderilor de apă, la Călărași

ARA (Asociația Română a Apei), împreună cu Consiliul Județean Călărași și Primăria Municipiului Călărași organizează, cu sprijinul ECOAQUA SA Călărași și sebaKMT, concursul național “Detecția pierderilor de apă-Vasile Ciomoș” Editia a XII-a.

Concursul are loc în municipiul Călărași, în perioada 12-14 iunie 2019.

Concursul este organizat de ECOAQUA SA Călărași, întrucât este câștigătorul ediției din 2018, dând dovadă de implicare și cunoaștere a problematicii pierderilor de apă în rețelele de distribuție.

Având în vedere participarea a nu mai puțin de 25 de echipe de la operatorii serviciilor de apă din toată țara, în aceste zile se va asigura în bune condiții transportul autolaboratoarelor de la Stația de tratare Călărași către străzile unde se desfășoară concursul și inapoi, dar și restricționarea sau, dacă este cazul, închiderea circulației publice pe străzile unde echipele concurează pentru depistarea pierderilor de apă.

Regulamentul concursului prevede 4 trasee (străzi) principale și 2 de rezervă.

Au fost stabilite 6 tronsoane de străzi, pe care se vor trasa și monta repere specifice desfășurării concursului.

Acestea sunt:
1.Str Primăverii (tronson intre Str Bucuresti si str Independentei)
2.Str Bărăganului (tronson intre Str Borcea si str Stirbei Voda)
3.Str Alexandru Sahia (tronson intre Str Rahova si Bdul Republicii)
4.Str Macului (tronson intre Str Ciocarliei si Str Crangului)
5.Str Stejarului (tronson intre Str Iezerului si Str Cornisei)
6.Alee rutiera Direcția Agricolă Călărași (tronson între Str Nufărului și alee intrare Direcția Agricolă)

Populația rezidentă din apropierea străzilor pe care se desfășoară concursul este rugată să înțeleagă si să sprijine desfășurarea în cât mai bune condiții a acestui concurs.

Mențiunea este în special pentru zilele de 13 și 14 iunie 2019, când, dacă este posibil, populația este rugată să nu circule sau să nu staționeze cu autoturismele în zonele marcate pentru concurs.

Agenda evenimentului este următoarea :

*12 iunie 2019 – sosire participanți, prezentare oficiala a regulamentului de organizare a concursului și a Comisiei de Evaluare
*13 iunie 2019 – desfășurarea probelor de concurs, depunerea rezultatelor
*14 iunie 2019 – evaluarea rezultatelor din teren, seminar si premierea câștigătorilor.

Unii au citit și asta: