Concursurile profesionale pentru situaţii de urgenţă: Cine a câștigat faza interjudețeană

În perioada 10 – 12 iulie a.c. a avut loc, în incinta stadionului municipal ”Ion Comșa” din Călăraşi, etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare (SVSU) şi private (SPSU) pentru situaţii de urgenţă – ediția 2019.

La această etapă au participat servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din șapte județe: Tulcea, Brăila, Ialomița, Galați, Constanța, Buzău și Călărași.

Concursul cu tematică specifică serviciilor pentru situaţii de urgenţă are caracter tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual personalul din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care activează în cadrul primăriilor şi al societăţilor comerciale.

Echipele au avut de parcurs trei probe: „Pista cu obstacole”; „Dispozitivul de intervenţie” şi „Ştafeta 4 x 100 metri”.

La categoria SVSU, echipele câștigătoare au fost:
Locul I – Movila Miresii, județul Brăila
Locul II – SVSU Grădiștea, județul Călărași
Locul III – SVSU Jijila, județul Tulcea

La categoria SPSU, echipele câștigătoare au fost:
Locul I – VARD, județul Brăila
Locul II – SAINT-GOBAIN, județul Călărași
Locul III – OIL Terminal, județul Constanța

Unii au citit și asta: