Coronavirus, Călărași: două noi cazuri au fost confirmate

Miercuri, 8 aprilie 2020, conform situației transmise la nivel național, în județul Călărași sunt confirmate 35 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19. Numărul este în crește cu 2 cazuri față de situația de marți, 7 aprilie 2020.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până miercuri, 8 aprilie a.c., pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

Până la această dată, au fost prelucrate 47.207 de teste la nivel național.

Totodată, până acum, au decedat 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 344 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 631 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.505 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Unii au citit și asta: