in

Cotă de criză la Consiliul judeţean Călăraşi: 2150 litri de benzină / lună

skoda superb Raducu Filipescu CalarasiÎn ultima şedinţă de Consiliu judeţean Călăraşi, consilierii au aprobat şi o nouă cotă de benzină pentru maşinile din dotarea instituţiei. La propunerea preşedintelui Răducu Filipescu, cota de benzină a fost diminuată, aducându-se drept argument starea de criză economică la nivel mondial.

Astfel autoturismul de serviciu (Skoda Superb) al preşedintelui Răducu Filipescu va avea o cotă  de 350 litri de combustibil în fiecare lună. Aceeaşi cotă de combustibil o vor avea şi cei doi vicepreşedinţi de Consiliu judeţean, Daniel Drăgulim, respectiv Liviu Vârtejanu.

La un consum mediu de 7litri/100 km, reiese că fiecare dintre cei membri ai executivului din Consiliu judeţean ar parcurge aproximativ 5000 de km în fiecare lună.

Secretarul judeţului are o cotă de 300 de litri combustibil/lună în timp ce autoturismele din dotarea serviciilor specializate au câte 200 litri în fiecare lună.

www.infomuntenia.ro