Covid-19, Călărași: A fost înregistrat 1 deces în ultimele 24 de ore

Joi, 10 iunie 2021, la nivelul județului Călărași, numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 10045, cu niciun caz nou înregistrat în ultimele 24 de ore.

Dintre acestea, 27 sunt active.

În ultimele 24 de ore a fost înregistrat 1 deces:
* Femeie, 65 de ani, comorbidități (obezitate, hipertensiune arterială), decedată la Spitalul Județean Călărași.

Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 0,09.

Toate localitățile județului Călărași se află în scenariul verde.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Instituția Prefectului județului Călărași face apel către cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială.

Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Cetățenilor le este recomandat să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.

Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

Unii au citit și asta: