Crimă în comuna Vâlcelele. Un bărbat este acuzat că şi-a omorât tatăl

În ziua de 11octombrie a.c., ora 12.00, Postul de Poliţie Vâlcelele a fost sesizat de Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi cu privire la faptul că la această unitate a fost internat, în stare gravă, P. DUMITRU, de 66 ani, din Comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi, anunţă Biroul de Presă al IPJ Calarasi.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi s-a stabilit că în noaptea de 10/11 octombrie a.c., P. IULIAN, de 31 ani, din Comuna Vâlcelele a mers la casa părinţilor săi din aceeaşi localitate, unde se afla tatăl său, P. DUMITRU, de 66 ani şi pe fondul unor discuţii contradictorii şi a consumului de alcool, l-a agresat fizic pe acesta, după care a părăsit locuinţa.

În dimineaţa zilei următoare, P. DUMITRU a reuşit să ceară ajutorul unei vecine, fiind transportat de urgenţă la spital, unde în jurul orei 12.00 a decedat.

La data de 11octombrie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a luat măsura reţinerii lui P. IULIAN pentru 24 ore. Pe numele bărbatului, Tribunalul Călăraşi a emis în ziua de 12 octombrie a.c. mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, P. IULIAN fiind suspect de infracţiunea de omor calificat. Acesta a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Unii au citit și asta: