Aflat în studiourile Radio Voces Campi Călăraşi, candidatul PNL pentru Preşedinţie, Crin Antonescu, a recunoscut că a avut o lună de miere de nedorit, după ce s-a căsătorit cu europarlamentara (fostă deputat de Călăraşi) Adina Vălean:
„Nici nu mi-am dat seama când a trecut o lună de la căsătorie. Am avut o lună de miere foarte ciudată. Nu recomand nimănui să se însoare când e în campanie electorală, ori să intre în campanie electorală când se însoară.”
Crin Antonescu spune că s-a simţit atras de Adina Vălean pentru că este o femeie extrem de ordonată, tenace, foarte serioasă şi cu foarte multă imaginaţie.
„Nimic nu este mai incitant decât o femeie serioasă cu multă imaginaţie” – a mărturisit Crin Antonescu.