in

„Cu viaţa mea apăr viaţa”, ediția 2016

cu viata mea apar viata Calarasi

În data de 8 iunie 2016, începând cu ora 08.00, se va desfăşura în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, etapa județeană a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” – ediţia 2016.

Concursul cu tematică de protecţie civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli şi licee, fiind compus din trei probe, care urmăresc cunoaşterea actelor normative privind activitatea de protecţie civilă şi formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor, modul de comportare al elevilor în caz de cutremur, cât şi cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală.

Concursul presupune parcurgerea a 3 probe distincte: o probă teoretică (scrisă – text grilă cu 15 întrebări) şi două practice: transportul asistat al unei persoane accidentate, aşezată pe targă, pe distanţa de 50 de metri, care presupune şi trecerea peste un obstacol (gard); iar cea de-a doua probă practică presupune deplasarea unui concurent cu masca pe figură (cu vizorul obturat) într-un raion contaminat şi cu obstacole, care este dirijat de un coechipier.

La această etapă vor participa elevi din liceele şi şcolile generale din tot județul Călărași.

Concursul reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi se organizează în următoarele scopuri: dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar; cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte; adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgență; formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.