Cursuri online pentru unitățile de învățământ preuniversitar, timp de 3 zile

În perioada 25 septembrie – 29 septembrie 2020, cursurile sunt suspendate în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor.

Având în vedere măsurile și activitățile specifice ce trebuie adoptate, organizate și desfășurate pentru pregătirea spațiilor destinate secțiilor de votare în actualul context epidemiologic generat de virusul SARS-CoV-2, cât și pentru reluarea în condiții de siguranță a activității didactice în aceste spații, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre în acest sens.

Astfel activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Activitățile didactice pentru unitățile prevăzute la art. 1 vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.

Activitățile didactice prevăzute la art. 1 se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Unii au citit și asta: