De ce am fost la Roşia Montană

Nu ştiu, cu exactitate, când am auzit, prima oară, de Roşia Montană. Oricum, îmi aduc aminte că primele „vorbe” care mi-au ajuns la ureche despre localitatea din Apuseni aveau legătură cu faptul că o firmă din Canada vrea să distrugă un munte ca să ia aurul românesc.

În 2009, aflându-mă într-un concediu în zona Apusenilor, am zis să vizitez şi gura de rai care auzisem că e Roşia Montană. „Înainte s-o distrugă canadienii…”- mi-am zis. Am rămas dezamăgit. În afară de un lac, „tăul Brazi” – cum îi spun localnicii, n-am găsit nimic atractiv. Multă sărăcie, case dărăpănate, magazine puţine şi prost aprovizionate, vreo două bodegi cu bere ieftină.

La oarece depărtare, parte din crestele munţilor se arătau sfârtecate, furate de păduri şi vegetaţie… rocă goală, urâtă… Mi-am zis că asta trebuie să aibă legătură cu firma aia canadiană care a venit în România să ne distrugă munţii… Am plecat de aici la 30 de minute după ce am sosit.

Am ajuns acasă şi am căutat să flu cât mai multe detalii despre ce se întâmplă la Roşia Montană. Aşa am aflat că Gold Corporation – Roşia Montană nu produce nimic aici, că n-a început nici o exploatare, deşi, da, se străduieşte de ani de zile să obţină autorizaţii pentru exploatarea minieră.

După ce m-am mai informat, am aflat că munţii sunt sfârtecaţi de multă vreme, de pe vremea lui Ceauşescu, de când exista aici o exploatare minieră. Am înţeles apoi că firma Gold Corporation – Roşia Montană vrea să continue exploatările miniere abandonate de statul român de zeci de ani. Mi-am conturat, clar, ideea că sunt de acord că exploatarea minieră trebuie să continue.

Mi-am pus întrebarea, bineînţeles, de ce Statul român să nu fie cel care continuă exploatarea minieră de la Roşia Montană. Răspunsul că este că România nu are bani. Anul acesta, până în vară, România avea o datorie publică de 48 miliarde de euro, reprezentând 37% din PIB. Deci, slabe speranţe ca România să găsească undeva 2 miliarde de dolari, cât este nevoie pentru investiţia de la Roşia Montană.

La începutul lunii octombrie, am primit o invitaţie din partea Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană. Bineînţeles că am vrut să cunosc condiţiile excursiei de documentare. Organizatorii au transmis: „Noi vă arătăm, întrebaţi ce doriţi şi scrieţi (dacă vreţi) ce credeţi de cuviinţă.” Era o bună ocazie de documentare asupra unui subiect despre care foarte mulţi vorbesc în necunoştinţă de cauză.

Drumul a fost lung şi obositor. Am plecat din Călăraşi la 6 dimineaţa. Autocarul ne-a lăsat la o pensiune din inima Apusenilor, după ora 22. Cazarea costa 40 de RON. Nu, n-am plătit-o noi. Eram musafiri. Gazdele ne-au pregătit şi un moment artistic, cu ajutorul unui ansamblu folcloric din zonă.

Ne-am bucurat de bucate tradiţionale, am băut un păhăruţ de afinată, am stins cu caş şi slană, ne-am răcorit cu un pahar de vin roşu şi am mers la somn. Am căzut frânţi. A doua zi plecam, din nou, la drum.

Am ajuns, în localitatea Roşia Montană, cu câteva minute înainte de ora 10 dimineaţa. Am fost primiţi de organizatori, într-o clădire ridicată în 1874 şi restaurată recent. Aici, Gold Corporation – Roşia Montană a amenajat un soi de muzeu al mineritului din zonă.

Cătălin Hosu, managerul departamentului de comunicare din partea Gold Corporation – Roşia Montană ne-a explicat cum stă treaba cu subiecte sensibile privind exploatarea zăcămintelor de aur din Roşia Montană: cianura, cât câştigă statul român, ce se întâmplă cu mediul şi cu oamenii care locuiesc în zonă. Nu-i loc de detalii în acest articol. Aflaţi tot ce vă interesează şi încă pe atât dacă daţi click aici.

Am plecat de la Roşia Montană cu două regrete:
1. Că n-am încheiat un contract de publicitate de genul celui încheiat de Realitatea TV ori alt post de televiziune. De fapt, n-am plecat de la Gold Corporation – Roşia Montană cu nici un leu publicitate. Nici măcar o agendă, un stick de memorie, un pix, ceva… Ne-au pus într-o pungă de hârtie trei pliante şi o păpuşă hidoasă din cauciuc moale, reprezentând un miner gras şi fericit pe burta căruia scrie www.rmgc.ro

2. Păcat că în România, zona Roşia Montană, se găseşte cel mai mare zăcământ de aur din Europa, iar nici un guvern n-a găsit soluţie de finanţare pentru continuarea mineritului. În schimb, şi astăzi, politicienii se bat în tot felul de declaraţii în faţa camerelor TV, după cum fiecare crede că-i poate folosi. În timpul acesta, oamenii din Roşia Montană stau în sărăcie cu gândul că vreodată ar putea începe, din nou, mineritul.

Speranţa lor se numeşte, deocamdată, Gold Corporation – Roşia Montană, dar n-am găsit unul care să-mi spună că l-ar deranja ca exploatarea minieră să fie reîncepută de statul român ori altă firmă. Numai să înceapă…

Marius Stroe