De ce nu e bine să mănânci miere, astăzi

Întâmpinarea Domnului se sărbătorește în fiecare an pe data de 2 februarie, la 40 de zile de la nașterea lui Iisus Hristos. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. Astfel, Biserica celebrează un eveniment important din viață pamânteasca a lui Iisus Hristos. Iată câteva interdicții legate de această sărbătoare, notate de portalul de știri 9am.ro

  • Nu se recomandă să-ți programezi nunta pe această dată, căci există credința potrivit căreia persoanele respective au parte numai de boli și necazuri.
  • În popor s-a încetățenit ideea potrivit căreia în cazul în care în ziua de Stretenie este cald, în cursul anului va fi o vara călduroasă și îmbelșugată, iar dacă pe 2 februarie este frig atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.
  • Ziua de 2 februarie mai este cunoscută și sub denumirea de Ziua Ursului, motiv pentru care se recomandă a nu se consuma miere pentru a nu aduce o ofensă la adresa muncii ursului, care se poate răzbuna și aduce probleme de sănătate.

Află mai multe tradiții despre ziua de 2 februarie pe 9am.ro

 

Unii au citit și asta: