in

Degringolada Guvernului Boc: sunt sau nu sunt bani la Bugetul de Stat ?


nicolaescuTextul de mai jos reprezintă o declaraţie politică a deputatului de Călăraşi, Eugen Nicolăescu.

“Într-o vizită la Braşov, cu puternic caracter electoral, domnul premier Boc a ţinut să dea asigurări puternice cetăţenilor prezenţi că „salariile, pensiile şi alocaţiile pentru copii” vor fi plătite la timp. Asta înseamnă că a existat un semn de întrebare, o dilemă a guvernului pe care îl conduce, de tipul „putem sau nu plăti la timp angajamentele financiare”, la care domnul Boc a găsit răspunsul, după unele deliberări.

Însă acest răspuns ce pare a fi pe muchie de cuţit îl comparăm cu promisiunea guvernului de a garanta populaţiei împrumuturi pentru achiziţionarea de locuinţe de până la 60.000 de Euro. Unde este atunci adevărul ? Atunci când se sugerează că bugetul este secătuit sau atunci când se fac promisiuni electorale generoase ? Sau poate că această ofertă imobiliară a domnului Boc face parte din seria promisiunilor mincinoase din campania electorală din noiembrie 2008, dintre care vă propun să ne amintim:

1.000.000 de locuinţe în 10 ani

Sursa: Programul politic de guvernare al alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România

Probabil că această promisiune va fi realizată în următorii nouă ani, adică atunci când actuala majoritate nu se va mai afla la guvernare…..

Sau

Costul unui apartament de 2 camere sub 30000 euro

Sursa: Programul politic de guvernare al alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România

Nu apare în proiectul de buget pe anul 2009 şi orice persoană responsabilă are îndoieli serioase că un Guvern poate interveni pe o piaţă liberă, cea imobiliară, pentru a fixa preţurile apartamentelor, mai mari sau mai mici.

În condiţiile în care preţurile în România cunosc o creştere accentuată şi tot mai multe companii private aleg să îşi închidă porţile, ne întrebăm dacă bunăstarea pe  care o proclamă Guvernul Boc nu se regăseşte doar în imaginaţia dumnealui. Recomandarea noastră este să ia măsurile economice necesare pentru redresarea economiei astfel încât cetăţenii să aibă siguranţa locului de muncă şi în acest fel, să aibă posibilitatea de a-şi achiziţiona locuinţe sau bunurile necesare.”

Deputat Eugen Nicolăescu

Vicelider al Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaţilor