Diminuarea cu 25% a salariilor va lăsa Consiliul judeţean Calarasi fără specialişti

Preşedintele Consiliului judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, se declară extrem de îngrijorat de perspectiva de a rămâne fără câţiva specialişti importanţi: „O să-mi plece oamenii şi o să ajung să lucrez cu motopompiştii. Pentru că n-o să vină nici dracu’ să mai stea pe 17-18 milioane.

Un director care va ajunge să ia 16-17 milioane, bani în mână, să ai pretenţia să-ţi aducă fonduri europene şi să răspundă pentru milioane de euro… nu cred că o să mai stea. Eu, unul, n-aş mai sta nici cinci minute pentru un astfel de salariu.”

Datorită micşorării salariilor cu 25%, preeşdintele Consiliului judeţean crede, acum, că mulţi dintre funcţionari, îndeosebi dintre cei supercalificaţi, vor alege să părăsească locurile de muncă din administraţiei pentru a se angaja în sistemul privat.

Preşedintele Consiliului judeţean Călăraşi crede că specialiştii instruiţi pe banii statului vor alege acum sistemul privat, din moment ce un loc de muncă într-o poziţie de top din cadrul unei firme private se plăteşte cu 3000 – 4000 de euro.

„Sunt pur şi simplu îngrozit că oamenii foarte buni vor pleca şi nu ştiu cu cine voi mai putea să lucrez în continuare.”- spune Filipescu.

Unii au citit și asta: