Director nou la spitalul Călărași. Are experiență în sistemul bancar și făină de patiserie

Două luni și o săptămână. Aceasta este media de rezistență pe funcție a unui manager general la Spitalul Județean de Urgență Călărași. Începutul de an l-a avut la cârma spitalului pe Silviu Didilescu, apoi, după plecarea intempestivă a acestuia, Adrian Comșa (fost director economic în cadrul Spitalului) a fost numit director general. Astăzi, acesta a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Valentin Emanoil.

Emanoil a fost numit în funcție de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, ne-a declarat președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență, Emil Mușat. Acesta nu ne-a putut preciza de ce nu s-a putut găsi un manager general care să aibă legătură cu sistemul medical. Emilș Mușat ne-a spus, însă, că Vasile Iliuță are încredere în capacitățile organizatorice a noului numit.

Valentin Emanoil a reprezentat o firmă care produce făină de patiserie și a făcut parte din conducerea unei agenții din Călărași a Băncii Transilvania. Soția acestuia este cadru didactic.

Deși, la numirea sa în funcție, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, anunța că “sănătatea” este domeniu prioritar, într-un an de mandat nu a reușit ca spitalul din Călărași să aibă o conducere stabilă. De foarte multe ori, pacienții sunt nevoiți să caute medici în alte spitale din țară, după ce problemele lor de sănătate nu au putut fi rezolvate la Călărași datorită lipsei de cadre medicale specializate.

Foto: Facebook Valentin Emanoil

Citește și:

Dezastru în spitalul din Călăraşi. Vasile Iliuţă face schimbări dubioase

 

.

Unii au citit și asta: