in

Doi pakistanezi, care stăteau ilegal în România, au fost găsiţi la Călăraşi

cetateni-pakistaneziCei doi cetăţeni pakistanezi, cărora le expirase dreptul de şedere pe teritoriul României, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 800 lei. În plus, faţă de cei doi, Biroul pentru Imigrări Călăraşi a emis decizii de returnare de pe teritoriul României.

Aceştia au fost depistaţi, astăzi, după ce la nivelul Poliţiei Municipiului Călăraşi a fost o acţiune cu forţe mărite, în cartierul „2 Moldoveni” din municipiul Călăraşi, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, respectare prevederilor privind stabilirea domiciliului şi reşedinţei persoanelor şi regimul străinilor în România.

La activităţile care au vizat verificarea legalităţii domiciliului şi reşedinţei persoanelor care locuiesc în acea zonă au participat 18 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, 5 jandarmi şi 2 poliţişti din cadrul Biroului pentru Imigrări Călăraşi, fiind legitimate 218 persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1880 lei, dintre care 23 la O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, 5 la Legea 61/1991 R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 2 la O.U.G. 194/2002 R privind regimul străinilor în România.

Sursa: Biroul de presă al IPJ Călăraşi

Investiţii de 15,2 milioane de euro în porturile din Călăraşi şi Olteniţa

Cea mai mare pensie din Călăraşi: 250 de milioane de lei