in

Doi profesori din Călăraşi prinşi copiind la examenul de titularizare

titularizare-calarasiProfesorii care au susţinut examenul de titularizare stau, în aceste ore, cu sufletul la gură, azi fiind aşteptat momentul în care se vor afişa rezultatele. Nemulţumiţii vor avea un termen de 48 de ore pentru a depune eventualele contestaţii, luni, 20 iulie, urmând ca acestea să fie soluţionate.

Miercuri şi joi (22-23 iulie) va avea loc repartizarea, în şedinţă publică,  în funcţie de nota obţinută şi opţiunea exprimată.

Examenul de titularizare a scos la iveală şi situaţii mai jenante cum ar fi cazul celor doi profesori prinşi încercând să fraudeze examenul folosindu-se de sisteme hands-free. Aceşti au fost eliminaţi din examen.

www.infomuntenia.ro